Problema Constituției și a Regalității României

         Largi pături ale opiniei publice românești nu înțeleg deraierile instituțiilor guvernamentale, disoluția lor. Televiziunile, chiar și cele bine intenționate, se feresc de explicații tehnice și cantonează discuțiile pe care le patronează în sfera efectelor.  De pildă, problema esențială la noi, a formei de guvernământ,  nu a fost niciodată  liber discutată,  fără  frică și prejudecăți, deși  ea  trebuia să facă chiar obiectul unui referendum care să ducă la modificarea radicală a Constituției,  în fapt, înlocuirea ei cu cea din 1923.

Acum, când Casa Regală a României și  Majestatea Sa Regele Mihai I  sunt  victime ale unor atacuri nelegiuite, problema formei de guvernământ ar trebui să fie discutată și poate chiar rezolvată atâta timp cât se vorbește despre modificarea Constituției.

Sunt realități de la care trebuie să se pornească. Poporul  român și-a trăit existența milenară sub conducerea  unor  monarhi (regele Decebal, împărații Romei până la  părăsirea Daciei, voievozii, domnii și regii) și nu și-a înstrăinat ori distrus  ființa națională.

        Domnul Gabriel Liiceanu - un filozof care, din păcate, și-a pierdut recent onoarea făcându-se frate cu dracu pentru a trece cine știe ce punte - într-un moment în care îngerul  nu-l părăsise încă,  a spus foarte bine de ce românii au nevoie de Regele Mihai :
"Regele este capul întors spre cer al unui popor întreg, ființa noastră adunată laolaltă într-un punct înalt. Când unui popor i se ia suveranul, lui i se ia capul întors către cer. El este decapitat. Poporul român a fost decapitat astfel, la 30 decembrie 1947".

         Republica de împrumut, consimțită de vechii dușmani ai țării, a fost adusă  în 1947 fără a întreba poporul român, printr-o gravă și nulă decizie de drept, prin încalcarea contractului  social care este în fapt temeiul real al existenței națiunii.

S-a trecut de la regat la republică prin emiterea și aplicarea  de acte juridice de drept constituțional nule de drept și de fapt, prin abdicarea forțată a Regelui Mihai I sub amenințarea pistolului și a reprimării sângeroase a protestelor populare, proclamarea republicii de către o adunare nereprezentativă, adoptarea primei constituții republicane fără alegeri libere și fără referendum.

 Aceste grave încălcări, nu au fost niciodată legal îndreptate, corijate ; actele de drept constituțional, în  succesiunea lor, au rămas purtătoare ale unei nulități   absolute, contractul social a rămas  încălcat și încălcat este și astăzi.

 Ilegalitățile comise în 1947 au dat și dau frisoane dictaturilor ce au urmat până astăzi, frica dictându-le comportamente iraționale, calomnierea regilor întemeietori Carol și Ferdinand, dar mai ales a Regelui Mihai I, contestarea succeselor Romaniei  din epoca regatului, proslăvirea falselor merite ale republicii cu idei din arsenalul doctrinelor așa zis marxiste.

După 1989, lovitura de stat, concepută și realizată de către o serie de elemente de la grajdurile lui Nicolae Ceaușescu,  s-a încercat să fie prezentată drept revoluție (una din formele prin care contractul social devine legal)  astfel că dictatura și-a schimbat, temporar desigur,  părul și năravurile, evoluâd spre forme pe care lideri politici importanți  le definesc  public drept fasciste ; problema formei de guvernamant plutește și acum în aer și, mai ales, dă noi frisoane puterii actuale care atacă continuu, folosind, printre altele  și libertatea de trăncăneală care le-a fost aruncată românilor ca o cerșeală  desigur temporară.

Întoarcerea în țară a Regelui Mihai I al României și a Casei Regale este firească deoarece regele este cetățean român și rege cu titlu și drepturi neștirbite, dar astăzi uzurpate. Ea a creat panică în rândurile guvernărilor și de aici s-au produs acte nesăbuite cum au fost atacurile comise de d-l Traian Băsescu, blamate însă de românii cu simțul onoarei.

Nici  comportamentul regimului d-lui Ion Iliescu, care acum își face mea culpa, nu a fost mai bun iar tăcerile juristului-președinte Emil Constantinescu au fost și ele nedemne.

Regele Mihai I este o personalitate ce se bucură de prețuirea si respectul marilor puteri ocidentale, este iubit de români chiar dacă mulți dintre ei nu și-au redescoperit încă  iubirea pe care i-o poartă Coroanei  României ascunsă de generații în ființa lor.

Vârstnic fiind acum, Regele Mihai I pare o ființă tutelară, deasupra generațiilor, ca acei sfinți responsabili pentru destinul popoarelor ; el domnește  dar, din nefericire, răspunderile legate de guvernare i-au fost răpite și răpite sunt și astăzi.

Ce este de făcut ?

                                                                                                             

Este rândul intelectualității care, cu gândul la marii ctitori ai țării, trebue să se ridice și să lămurească, pe cei care astăzi se bat pentru apa sfințită  sau care aleargă după nedefinite moaște, că Dumnezeu este în ființa  lor  și  nu  în  pomenile păcătoase  primite de la dușmanii lor care i-au încurajat și chiar i-au obligat să accepte compromisul.