 |
| Statuia Impăratului Traian |
 |
| Muzeul de Istorie și Artă |
Orașul Brăila, atestat documentar pentru prima dată acum 643 de ani (20 ianuarie 1368) de către domnitorul Țării Românești Vladislav Vlaicu, este un oraş fabulos.
Două imagini ce se contopesc caleidoscopic, îți trec prin minte când îi pronunți numele ; cea reală, creată de un mod de viață baroc, în timp îndelungat, cu Biserica Grecească « Izvorul Tămăduirii », cu « Piața Traian » și statuia Împăratului, grup statuar ridicat de sculptorul Tache Dimo-Pavelescu cu ocazia împlinirii a 1800 de ani de la cucerirea Daciei, cu Strada Regală și Bulevardul Cuza ce înconjoară vechea cetate turcească, cu Hotelul « Bristol », cinematograful « Lira », Grădina Mare și Parcul « Monument » precum și, cu cea a legendelor Coanei Sofița - vrăjitoarea care şi-a ucis fiul reclamat de o tânără clientă părăsită, cea a frumoasei fantome ce se plimbă nestingherită prin Casa « Oancea » - se pare că ea părăsise incinta în timpul ocupației rusești de după al Doilea Război Mondial - precum și cu cea conturată din poveștile junelui haiduc, amorez și răzvrătit, Terente al cărui falus se odihnește într-un borcan la Institutul « Mina Minovici » din București, dar, mai ales cu impunătorul cortegiu de imagini și stări din cărțile acelui Gorki balcanic cum l-a numit Romain Rolland la debut pe Panait Istrati - scriitorul genial plecat ca un lumpen proletar din Brăilița și întors în România ca o stea de prim rang. Incredibilă poveste - această imagine construită de oameni - fără asemănare.
In afară de toate aceste minunății, turiștii care ajung în Brăila mai pot admira și alte locuri de cultură și artă ca : Muzeul de Etnografie, Casa Colectiilor, Teatrul Maria Filotti, Biserica Sfinții Arhangheli, Casa Memorială Panait Istrati (in Brăila si Baldovinești), Casa Memorială Perpessicius.
Acum oraşul, cu gândul la trecut, visează o schimbare. Am întâlnit doi cercetători care, în laboratoarele lor și știuți de prea puţini, trudesc la o nouă imagine a orașului, mai subtilă, mai bogată.
Aceștia sunt : Doamna Maria Stoica, cercetător de istorie și artă, artistul-doctor ce îngrijește colecția admirabilă de artă modernă a orașului și scrie cărți savante despre case, despre oameni şi, Prof. Dr. Ionel Cândea, arheolog reputat, tobă de carte înaltă, spirit renascentist care caută cu înfrigurare și emoție aurul turcilor în vechile catacombe ale Brăilei.
În fostul Hotel « Francez », lăsat în ruină de ocupanții ruși, acum admirabil reconstruit, devenit Casa Muzeului de Istorie și Artă al orașului, vechea ctitorie a Regelui Carol I, aceste două personalități responsabile de soarta și reputația instituției, împreună cu micile și harnicele colective pe care le-au creat, primesc și educă un public tânăr iubitor de artă și cultură.
Autoritățile nedumerite vin și ele la muzeu, mai cu treabă mai pentru poză, căci alegerile bat mereu la ușe, prea des poate și e bine să fie măcar văzute.
 |
| Vedere panoramică de pe Strada Mare |
Am citit cu emotie descrierile domnului Barzuca despre orasul Braila care reprezinta pentru mine leaganul copilarie mele. Acolo m-am nascut si tot acolo am copilarit in compania vrednicilor sai locuitori si inconjurat de frumusetile medievale ale acestui mare port la Dunare. Nu se poate descrie frumusetea acestui oras numai in cateva randuri deoarece complexitatea vietii si activitatii oamenilor de acolo precum si a asezamintelor de arta, cultura, religie si turism este atat de mare incat ar trebui scrise zeci de volume care sa ilustreze armonios totalitatea vietii acestui oras. Imi aduc aminte de plimbarile pe care le faceam in copilarie alaturi de parintii mei pe cheiurile portul, in Gradina Mare, in padurea de la marginea Lacului Sarat si pe strazile curate, pline de atractii de tot felul care-mi starnea curiozitatea si incantarea. Orasul cu salcamii lui Mihai Sebastian emana primavara acel miros suav pe care-l inspiram cu lacomie in momentele mele cand treceam pe strazile pline de oameni care forfotau care unde aveau treaba. Uneori seara mergeam cu parintii mei la cate un restaurat sau o mica bodeguta din apropierea portului unde gustam cu placere vestitii mici copti pe gratare cu carbuni. Uneori, spre seara, in crepusculul rosiatic se puteau auzi cantecele indragostitilor care pluteau in barcile leganate de valurile Dunarii. Acest oras este si va ramane pentru mine o particica din viata mea.
RăspundețiȘtergere