Un viitor posibil pentru România

Un bun prieten, constatând din textele scrise de mine și publicate pe această pagină că socotesc Monarhia ca fiind singura soluție pentru eliberarea din marasmul în care se găsește țara și oamenii, stare accentuată de guvernarea Băsescu, mi-a trimis textul de mai jos pe care-l supun atenției celor ce citesc acest bloog. Vreau să menționez totuși că personal optez pentru reinstaurarea dinastiei Regelui Mihai I care este, de fapt și de drept, regele românilor ce a purtat fără nicio vină, timp de peste 60 de ani, crucea exilului, situație pentru care  am pentru el o mare compasiune. Iată textul prietenului meu :

« In ultima perioadă, am asistat cu toții la o redescoperire a faptului că România are un rege, pe Majestatea Sa Regele Mihai I și că acesta este înrudit cu Coroana Angliei find stră-stră nepotul reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Moștenitorul coroanei Marii Britanii, prințul Charles Philip Arthur George, prinț de Galles și duce de Edinbourg este fiul reginei Elisabeta a II-a al Regatului Unit care, de la un timp, vizitează foarte des România și în special ținuturile Transilvaniei.

                       

                                                   

Oare ce l-a determinat pe prințul Charles să vină atât de des în România ?

 Răspunsul este dat chiar de Altețea Sa Regală :

                                

                   

Nu numai frumusețìle țìnutului ardelenesc  îl atrag pe prinț, dar și faptul că el are rădăcini adânci de sânge, fiind înrudit cu domnitorul  Țării Românești Vlad Dracul cunoscut sub numele de Vlad Țepeș (străinătatea îl cunoște sub numele de Contele Dracula), care a fost multi-stră unchiul său, prin contesa Claudine Rhédey von Kis-Rhéde care, la rândul sau, a fost stră-stră-stră bunica sa din partea mamei sale, regina Elisabeta a II-a.

Inainte de a muri, contesa Claudine a lăsat cu limbă de moarte ca trupul ei să fie înmormântat sub Biserica Reformată din localitatea Sângiorgiul de Pădure unde s-a născut și unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai copilăriei sale.

                                                 

In afară de legăturile sale de sânge și admirația pentru ținuturile transilvănene, prințul Charles, începând cu anul 1989, după căderea comunismului din România, s-a implicat activ într-o serie de acțiuni de ordin caritabil, prin intermediul Fundației Heritage pe care a înființat-o și a finanțat-o cu banii săi proprii, a cumpărat o serie de domenii unde, pe teritoriul cărora, a dezvoltat o multitudine de lucrări de amenajare, de reconstrucție și mai ales de redescoperire a unor meșteșuguri vechi, de mult uitate, privind cultivarea de legume și fructe ecologice precum și realizarea de produse alimentare sănătoase ale căror secrete de fabricație au fost preluate de la țăranii din regiune.

Interesul său față de România a inceput să fie analizat de către o serie de analiști politici și comentatori de renume care au concluzionat că prințul Charles ar putea fi  o soluţie monarhică pentru țara noastră.

Nu de mult, comentatorul român George Sava a publicat în ziarul « Pagini Românești » un articol care dezvoltă această idee. Iată ce spunea el în rezumatul acestui articol :

« România a ajuns într-un punct în care, pentru multă lume, soluţia monarhică pare singura şansă de a ieşi din impas. Şi cum familia regală română nu poate să ofere, în acest moment, o soluţie viabilă pentru tronul ţării, decizia care se impune este aducerea unui rege străin.

Pe fondul unei adânci crize politice interne şi a unei societăţi civile lipsite de repere morale sănătoase, pe fondul absenţei unor lideri naţionali veritabili şi a unor modele sociale demne de urmat, tot mai mulţi români caută o soluţie externă. Şi, în timp ce unii aleg să-şi părăsească ţara, alţii devin tot mai convinşi că o idee bună pentru România ar fi reinstaurarea monarhiei ».

Dar ce ar însemna pentru România venirea pe tron a unui rege străin ?

Așa cum se desprinde din foarte multe articole apărute pe această temă, ideia respectivă este sprijinită de următoarele argumente :

1.   Prezenţa în fruntea statului a prinţului Charles ar fi o garanţie  clară  și fără echivoc pentru respectarea legilor şi a Constituţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, lupta pe viaţă şi pe moarte dintre partidele politice din ţară ar înceta, iar dezbaterea problemelor naționale ar intra pe un făgaş civilizat, arbitrată de viitorul rege.

2.  Prestigiul internaţional al României ar creşte foarte mult, iar legăturile regelui cu familia regală britanică ar fi un atuu enorm pentru ţara noastră. Din punct de vedere economic, România nu ar avea decât de câştigat, întrucât investiţiile britanice, (şi nu numai) în ţara noastră nu se vor lăsa prea mult aşteptate.

3.  Pe de altă parte, regele Mihai I este foarte bătrân și nu se știe cât va mai trăi, iar descendenții Casei Regale nu asigură în prezent o soluție viabilă pentru eventuala viitoare monarhie română, mai ales de când a apărut în sânul familiei regale d-l Radu Duda, soțul principesei moștenitoare Margareta de Hohenzollern, actualmente Margareta de România, care nu se bucură de o recunoaștere deplină din partea românilor.

Din păcate, o mare parte dintre români au fost intoxicați, timp de peste 60 de ani, de ideile comuniste care la un moment dat păreau să ocupe tot spațiul românesc. Tinerii de azi, care nu au trăit în epoca distrugerii comuniste sau cei care erau prea mici ca să înțeleagă sau să facă o comparație cu ceea ce a fost România înainte, nu realizează marea diferență între cele două sisteme, fiind convinși că regalitatea face parte dintr-o epocă apusă care nu se mai potrivește în contextul epocii actuale.

In acest sens, dau un singur exemplu și anume despre persoana tânărului comentator Mircea Badea care conduce emisiunea « In gura presei » de la postul de televiziune « Antena 3 ». Acest tânar jurnalist, foarte talentat de altfel, care atacă virulent toate instituțiile actuale ale statului, nu este convins de necesitatea reinstaurării regalității în România.

Iată ce spunea el într-un comentariu, împrumutând un limbaj clasic de cartier, la Antena 3 :

« Imbecilii cred multe, dar imbecilii există pentru că i-a imbecilizat comunismul. Şi după comunism au venit cocalarii, manelarii, bolggeraşii şi reporteraşii…Ca să influenţeze mase de oameni cât mai variate, pretind că se ceartă între ei, creînd astfel aparente tonalităţi discordante, când de fapt mănâncă toţi din strachina unor moguli de presă, în unanimitate formaţi pe băncile securităţi politice…Multă lume se întreabă de ce am adus noi un principe străin (Carol I), când aveam slavă domnului de unde să alegem un purtător de sceptru în locul lui Cuza. Simplu : nişte politicieni deştepţi formaţi prin Occident şi-au dat seama că avem nevoie de o constituţie, ca să nu mai facă fiecare voievod ce vrea din ţara asta…Procedura de abdicare a regelui Mihai, deşi a încălcat toate normele constituţionale, s-a aplicat şi este validă și astăzi. Cum se poate asta ? Întrebaţi-i pe Băsescu şi pe Iliescu, nu de alta, dar ei se pricep mai bine la « dreptul bolşevic »… Un calcul matematic simplu vă poate demonstra că neuronii din capul politicenilor români nu pot genera şi duce la îndeplinire o asemenea idee. România acum, este ca o curvă, care ar putea deveni zână, dar i-e teamă că dacă se face zână, nu i-o mai trage nimeni prin uşa din dos și, în acest context, de ce mai avem nevoie de un rege ? ».

Mentalitatea aceasta, care pe undeva are și un mic sâmbure de adevăr, este rezultatul transformărilor care au avut loc în societatea românească de la abdicarea regelui și până în zilele  noastre, mentalitate înrădăcinată în subconștientul omului de rând care a înțeles acest lucru numai prin prisma ideii că ceea ce trece prin stomac este bun și că trebuie să fie luat în considerație.

Deși, aș dori din suflet ca regele Mihai I să-și preia coroana regală română, ca o continuitate a tradițiilor de secole ale românilor, situația actuală a politicii interne și internațională a României constituie, pentru moment, o piedică în realizarea acestui deziderat.

Am convingerea că și membrii familiei regale române ar accepta această investitură care le-ar fi benefică și poate mai târziu ar putea sa revină în fruntea țării printr-un referendum național ».

Între Regalitate și Biserică am ales pe prima !

Majestatea Sa Regele Mihai I  al României a vorbit astăzi în Parlament unde a ținut un discurs magistral. Au lipsit mulți dintre cei vinovați de actualul dezastru  al poporului român, dar această lipsă nu face altceva decât să nominalizeze culpabilii pentru  tragedia românească, să arate lumii, cu claritate, cine  compromite prin acțiuni și inacțiuni reprobabile ideia de republică și  de democrație.

Prin cuvinte părintești, regele a adresat națiunii române un apel și un îndemn la unitate și democrație făcând  totodată, printr-o  subtilă remarcă, o aluzie la situația actuală a țării :

« Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi și de etică, ci și de un simț al datoriei, iubire de țară și compentență. Toate sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație și in regulile ei. Lumea de mâine nu poate exista fără morală, credință și memorie. Interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața ».

Iată cuvântarea integrală a Majestății Sale Regele Mihai I  :

       

Nu pot să nu remarc că, cea mai ignobilă ofensă adusă  astăzi poporului  român a fost lipsa, de la acest mare eveniment, a celor care s-au angajat în fața întregii națiuni că vor respecta « Constituția și legile țării, că vor apăra democrația, drepturile și îndatoririle  fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României ».

Este vorba de așa zisul președinte al țării, d-l Traian Băsescu, de primul ministru Emil Boc și de cea care a măsluit voturile parlamentare cu ocazia adoptării Legii pensiilor, respectiv d-ra Roberta Anastase, președinta Camerei Deputaților din Parlament.

Pe de altă parte, d-l Dan Ilie Ciobotea uns patriarh al Bisericii Ortodoxe Române de către Sinodul Colegiului Electoral Bisericesc cu numele ierarhic de Patriarhul Daniel nu a fost nici el prezent.

Rușinea acestuia din urmă este atât de copleșitoare încât am hotărât să renunț la religia ortodoxă în care nu mai cred de multă vreme pentru actele de trădare pe care reprezentanții ei le-au făptuit,  dar mai ales pentru îngânfarea, imoralitatea și disprețul cu care își privesc îndatoririle seculare. Pentru al reprezenta, Patriarhul Daniel a trimis, la sărbatoarea  Majestații Sale Regele Mihai  1, pe episcopul-vicar Ciprian Câmpineanu, administratorul palatului său, ceea ce denotă lipsa de respect și disprețul față angajamentele sale luate în fața enoriașilor  precum și a datoriei sale seculare față de Coroana Regală.

Luni 24 octombrie a.c. mă aflam pe B-dul Unirii din București și mergeam spre Palatul Parlamentului pe partea stângă a străzii. Din direcția Parlamentului, o coloană de bărbați tineri, bine hrăniți și după mine foarte potriviți să  poarte în spate bagaje grele sau saci cu grâne, precum  hamalii din Portul Brăilei,  vorbeau și chicotau veseli între ei, fiind îmbrăcați cu odăjdii religioase foarte bogate.

În fruntea acestora, se afla un tip gras cu înfățișarea sportivilor asiatici, cei  cu greutăti colosale, împreună cu doua femei bătrâne în somptuase rochii negre cu trene care măturau caldarâmul. Toți aceștia mergeau spre locul unei ceremonii sau deja participaseră la una. In urma lor, se afla o coloană dispersată de femei și barbați triști, îmbrăcați sărăcăcios, cei cu acatiste și vizite la moaște care sperau poate la un ajutor material sau bănesc și a căror înfățișare stârnea milă.

O imagine stranie și convingătoare care dovedește că biserica română este complet străină de spiritul acelui unic îndreptar de viață  și luptă  care a fost  Domnul Nostru Isus Cristos.

La Palermo, am asistat  întâmplator la o altă ceremonie religioasă.  Era o imensă și nesfârșită coloană  de oameni, de toate vârstele, care se rugau în tăcere și în pioșenie cerească și care, prin atitudinea lor, reproduceau parcă atmosfera de pe Drumul Golgotei.

Câtă diferență între cele două cohorte de religioși !



         

Crulic, un film manifest de mare anvergură !

Filmul documentar de animație « CRULIC », transpus pe peliculă de compatrioata noastră realizatoarea Anca Damian,  este o adevărată bijuterie vizuală, o capodoperă dar, în același timp, și un manifest politic excepțional inspirat de tragedia tânărului român Claudio Crulic care, la numai 33 de ani, a murit în anul 2008 într-o închisoare din Polonia, ca urmare a unui protest împotriva injustiției poloneze soldat cu greva foamei.

Totul este exemplar în acest film ;  scenariul de o mare simplitate, vocea  convingatoare a unui mare actor dar, îndeosebi, pictura de o frumusețe, modernitate și adecvare la ideia fiecărei secvențe  cu totul exceptională.

Filmul amintește prin  marea sa reușită de marea și utiata animație românească. Ceea ce reușesesc creatorii acestei magistrale pelicule  este ceva ce nu se întâlnește decât extrem de rar, chiar capodopere ramânând la o cazuistică oarecare  și anume, pornind de la tragedia lui Crulic, filmul este o meditație despre destinul de azi al românilor, un destin nemeritat al unui popor atât de supus și pașnic care așteaptă mereu îmbunătățirea vieții lor și care cu timpul se transformă într-un ideal ce ar putea fi realizat numai grației  divine.

De la  prima până la ultima secvență, gândul se oprește la tragedia  prin care trec românii  în ultimii douăzeci de ani și anume furturile, escrocheriile, rupturile, trădarile, bejenia niciodată atât rapidă și  de uriașe, iresponsabilitatea intelectualității, lipsa unor gesturi  care să scoată din amorteală  pe cei , prea mulți de altfel, care se multumesc doar cu acatiste sau plânsete la racla Sfintei Paraschiva, complicitatea asociațiilor, a sindicatelor, precum și criminalitatea molipsitoare a guvernanților.

Intrebată la Festivalul de Film Fracofon de la Namur (capitala provinciei Waloniei din Belgia), unde a avut loc premiera filmului aflat în concurs,  de ce realizatoarea a ales animația, aceasta a spus într-o franceză impecabilă :

"Animația îmi dă o mare libertate pentru a povesti publicului ceea ce el a resimțit. Ceea ce m-a interesat în istoria lui Claudio  a fost partea sa kafkaiană (tragedia kafkaiană este aceea a unei lumi care și-a pierdut sufletul și care nu simte Divinitatea decât ca o lipsă esențială). El a fost prins într-o cursă a unui sistem pe care vroiam să-l denunț, o societate care poate strivi pe oricine".

Cât de simplu și concis a explicat autoarea marea tragedie a românilor conduși astăzi de un sistem, așa zis democratic, ce se împotrivește chiar și celor ce l-au ales sau mai bine zis care le-a fost impus. Un sistem care va trebui să dispară în totalitate din viața oamenilor.

Priviți vă rog o secvență din această capodoperă :

Brăila, oraș legendar de cultură și artă

Statuia Impăratului Traian

Muzeul de Istorie și Artă

       Orașul Brăila, atestat documentar pentru prima dată acum 643 de ani (20 ianuarie 1368) de către domnitorul Țării Românești Vladislav Vlaicu, este un oraş fabulos.

      Două imagini ce se contopesc caleidoscopic, îți trec prin minte când îi pronunți numele ; cea reală,  creată de un mod de viață baroc, în timp îndelungat, cu Biserica Grecească « Izvorul Tămăduirii », cu « Piața Traian » și statuia Împăratului, grup statuar ridicat de sculptorul Tache Dimo-Pavelescu  cu ocazia împlinirii a 1800 de ani de la cucerirea Daciei, cu Strada Regală și Bulevardul Cuza ce înconjoară vechea cetate turcească, cu Hotelul « Bristol », cinematograful « Lira », Grădina Mare și Parcul « Monument » precum și, cu cea a legendelor Coanei Sofița - vrăjitoarea care şi-a ucis fiul reclamat de o tânără clientă părăsită, cea a frumoasei fantome ce se plimbă nestingherită prin Casa « Oancea » - se pare că ea părăsise incinta în timpul ocupației rusești de după al Doilea Război Mondial - precum și cu cea conturată din poveștile junelui haiduc,  amorez și răzvrătit, Terente al cărui falus se odihnește într-un borcan la Institutul « Mina  Minovici » din București, dar, mai ales cu impunătorul cortegiu de imagini și stări din cărțile acelui Gorki balcanic cum l-a numit Romain Rolland  la debut pe Panait Istrati - scriitorul genial plecat ca un lumpen proletar din Brăilița și întors în România ca o stea de prim rang. Incredibilă poveste - această imagine construită de oameni - fără asemănare.

       In afară de toate aceste minunății, turiștii care ajung în Brăila mai pot admira și alte locuri de cultură și artă ca : Muzeul de Etnografie, Casa Colectiilor, Teatrul Maria Filotti, Biserica Sfinții Arhangheli, Casa Memorială Panait Istrati (in Brăila si Baldovinești), Casa Memorială Perpessicius.

      Acum oraşul, cu gândul la trecut, visează  o  schimbare. Am întâlnit doi cercetători care, în laboratoarele lor și știuți de prea puţini, trudesc la o nouă imagine a orașului, mai subtilă, mai bogată.

Aceștia sunt : Doamna Maria Stoica, cercetător de istorie și artă, artistul-doctor ce îngrijește colecția admirabilă de artă modernă a orașului și scrie cărți savante  despre case, despre oameni şi, Prof. Dr. Ionel Cândea, arheolog reputat, tobă de carte înaltă, spirit renascentist care caută cu înfrigurare și emoție aurul turcilor în vechile catacombe ale Brăilei.

       În fostul Hotel « Francez », lăsat în ruină de ocupanții ruși, acum admirabil reconstruit, devenit Casa Muzeului de Istorie și Artă al orașului, vechea ctitorie a Regelui Carol I, aceste două personalități  responsabile de soarta și reputația instituției,  împreună cu micile și harnicele colective pe care le-au creat, primesc și educă un public tânăr iubitor de artă și cultură.

        Autoritățile nedumerite vin și ele la muzeu, mai cu treabă mai pentru poză, căci alegerile bat mereu la ușe, prea des poate și e bine să fie măcar văzute.

Vedere panoramică de pe Strada Mare

Problema Constituției și a Regalității României

         Largi pături ale opiniei publice românești nu înțeleg deraierile instituțiilor guvernamentale, disoluția lor. Televiziunile, chiar și cele bine intenționate, se feresc de explicații tehnice și cantonează discuțiile pe care le patronează în sfera efectelor.  De pildă, problema esențială la noi, a formei de guvernământ,  nu a fost niciodată  liber discutată,  fără  frică și prejudecăți, deși  ea  trebuia să facă chiar obiectul unui referendum care să ducă la modificarea radicală a Constituției,  în fapt, înlocuirea ei cu cea din 1923.

Acum, când Casa Regală a României și  Majestatea Sa Regele Mihai I  sunt  victime ale unor atacuri nelegiuite, problema formei de guvernământ ar trebui să fie discutată și poate chiar rezolvată atâta timp cât se vorbește despre modificarea Constituției.

Sunt realități de la care trebuie să se pornească. Poporul  român și-a trăit existența milenară sub conducerea  unor  monarhi (regele Decebal, împărații Romei până la  părăsirea Daciei, voievozii, domnii și regii) și nu și-a înstrăinat ori distrus  ființa națională.

        Domnul Gabriel Liiceanu - un filozof care, din păcate, și-a pierdut recent onoarea făcându-se frate cu dracu pentru a trece cine știe ce punte - într-un moment în care îngerul  nu-l părăsise încă,  a spus foarte bine de ce românii au nevoie de Regele Mihai :
"Regele este capul întors spre cer al unui popor întreg, ființa noastră adunată laolaltă într-un punct înalt. Când unui popor i se ia suveranul, lui i se ia capul întors către cer. El este decapitat. Poporul român a fost decapitat astfel, la 30 decembrie 1947".

         Republica de împrumut, consimțită de vechii dușmani ai țării, a fost adusă  în 1947 fără a întreba poporul român, printr-o gravă și nulă decizie de drept, prin încalcarea contractului  social care este în fapt temeiul real al existenței națiunii.

S-a trecut de la regat la republică prin emiterea și aplicarea  de acte juridice de drept constituțional nule de drept și de fapt, prin abdicarea forțată a Regelui Mihai I sub amenințarea pistolului și a reprimării sângeroase a protestelor populare, proclamarea republicii de către o adunare nereprezentativă, adoptarea primei constituții republicane fără alegeri libere și fără referendum.

 Aceste grave încălcări, nu au fost niciodată legal îndreptate, corijate ; actele de drept constituțional, în  succesiunea lor, au rămas purtătoare ale unei nulități   absolute, contractul social a rămas  încălcat și încălcat este și astăzi.

 Ilegalitățile comise în 1947 au dat și dau frisoane dictaturilor ce au urmat până astăzi, frica dictându-le comportamente iraționale, calomnierea regilor întemeietori Carol și Ferdinand, dar mai ales a Regelui Mihai I, contestarea succeselor Romaniei  din epoca regatului, proslăvirea falselor merite ale republicii cu idei din arsenalul doctrinelor așa zis marxiste.

După 1989, lovitura de stat, concepută și realizată de către o serie de elemente de la grajdurile lui Nicolae Ceaușescu,  s-a încercat să fie prezentată drept revoluție (una din formele prin care contractul social devine legal)  astfel că dictatura și-a schimbat, temporar desigur,  părul și năravurile, evoluâd spre forme pe care lideri politici importanți  le definesc  public drept fasciste ; problema formei de guvernamant plutește și acum în aer și, mai ales, dă noi frisoane puterii actuale care atacă continuu, folosind, printre altele  și libertatea de trăncăneală care le-a fost aruncată românilor ca o cerșeală  desigur temporară.

Întoarcerea în țară a Regelui Mihai I al României și a Casei Regale este firească deoarece regele este cetățean român și rege cu titlu și drepturi neștirbite, dar astăzi uzurpate. Ea a creat panică în rândurile guvernărilor și de aici s-au produs acte nesăbuite cum au fost atacurile comise de d-l Traian Băsescu, blamate însă de românii cu simțul onoarei.

Nici  comportamentul regimului d-lui Ion Iliescu, care acum își face mea culpa, nu a fost mai bun iar tăcerile juristului-președinte Emil Constantinescu au fost și ele nedemne.

Regele Mihai I este o personalitate ce se bucură de prețuirea si respectul marilor puteri ocidentale, este iubit de români chiar dacă mulți dintre ei nu și-au redescoperit încă  iubirea pe care i-o poartă Coroanei  României ascunsă de generații în ființa lor.

Vârstnic fiind acum, Regele Mihai I pare o ființă tutelară, deasupra generațiilor, ca acei sfinți responsabili pentru destinul popoarelor ; el domnește  dar, din nefericire, răspunderile legate de guvernare i-au fost răpite și răpite sunt și astăzi.

Ce este de făcut ?

                                                                                                             

Este rândul intelectualității care, cu gândul la marii ctitori ai țării, trebue să se ridice și să lămurească, pe cei care astăzi se bat pentru apa sfințită  sau care aleargă după nedefinite moaște, că Dumnezeu este în ființa  lor  și  nu  în  pomenile păcătoase  primite de la dușmanii lor care i-au încurajat și chiar i-au obligat să accepte compromisul.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 

Picturi de Mircea Barzuca la Muzeul din Brăila