Noua fantezie a domnului Băsescu și atacul la domnul Ponta

                                                              

     S-a văzut bine în ultimii ani că atacurile d-lui Traian Băsescu la adresa opoziției,  a grupurilor  sociale, a diverselor  categorii de profesioniști  - d-l Horia-Roman Patapievici și prietenii săi intelectuali i-au fost oare profesori ? - au creat o atmosferă de enervare și ură datorită căreia normalitatea vieții nu mai este posibilă, nu mai știi unde să te ascunzi pentru  a respira puțină  liniște.

     Noul atac, a cărei primă victimă trebuia să fie d-l Victor Ponta, dar se pare că, în colimator, vor intra pe rând  toti dușmanii  alfabetizați – să fie oare ideia micului și crispatului domn Daniel Funeriu, savantul fără bacalaureat - este goana după « plagiatori» ?

     Că bănuiala mea este întemeiată, rezultă din cererea jignitoare, de factură securistică, pe care președintele  a adresat-o lui Puiu Hașotti, cel ce ar trebui să devină ministru al culturii în locul lui Mircea Diaconu de a depune o declarație despre originalitatea lucrărilor sale.

     Pericolul este imens, căci vor putea fi hărțuiți toți ce scriu ori declară public  ceva, expun o ideie,  un argument într-o chestiune  (poate chiar și participanții în procesul civil ori penal, judecatorii, de pildă, care folosesc, în sentințele lor, precedente ori argumente luate din cărți ori teoria juridică, mai ales acum cînd ei au abandonat regulele de motivare a sentințelor pentru a trece în acestea stridente idei politice ori comentarii ziaristice), legat de comportamentul și acțiunile președintelui.

     De plagiat ar putea fi învinovățit chiar Parlamentul, ori celelalte organe de stat ce emit norme juridice, acestea adesea seamă ori sunt inspirate de sisteme de drept mai vechi ori străine.

     Procedeul este de tip fascist ori al comunismului primitiv căci apărarea învinuitului va fi dificilă, dacă nu chiar imposibilă,  atâta vreme cât se știe că ideile și motivele în arte și chiar în științe, aboară ca duse de vânt.

     Cei ce i-au sugerat președintelui ideia - nu putea fi a lui după lectura dificilă a cărții lui Mircea Cărtărescu - vor trebui să se teamă, căci sigur și ei vor putea fi victime, chiar dacă au pus degetul,  din întâmplare, pe o singură  dată hîrtie.

                                          



Un intelectual de operetă

    

                                                                            

Domnul Horia-Roman Patapievici cu înfățișarea sa disgrațioasă si fasoanele televizate, pe care i le permite Daniela Zeca-Buzura, directoarea canalului TVR Cultural,  a debutat  cu  o  poveste trasă de păr despre o urmărire securistică pusă la cale de cineva de la S.R.I. sau S.I.E. Era și este un debut spectaculos.

     Mulți au crezut istoria, eu însă nu și  observându-i continuu  figura, rictusurile, miorlăielile de fată bătrână dar și prietenia cu d-l  Băsescu și respectiv cu spionul M.R.U. (Mihai-Răzvan Ungureanu)  sunt convins că a fost un  auto-aranjament pentru a ieși la lumina rampei textele sale  jignitoare despre români iar altele rămânând  fără ecou.  Cum d-l Patapievici  scriind despre defectele românilor  și-a urmărit desigur disgratiosul portret în oglindă, am încetat să-l urmăresc.

     Acum, însă văd că recidivează cu aranjamentele și a scos în stradă - DEMONSTRATIA PAPIOANELOR - pentru proteste, pe cei cărora le-a împărțit banii primiți de la buget  oferiți de d-l Băsescu în schimbul serviciilor  de joasă cultură  politică pe care i le face. Sunt oameni care bucurindu-se de favoruri nu se gândesc, din păcate, la modalitatea  de împărțire ;  banul este ochiul dracului. Acum, apare în decor și d-l  M.R.U. cu aerul său de proaspăt salvat de la inundații și încă năucit de emoțiile pe care i le-a prilejuit mica  sa guvernare catastrofală.

     Sunt de compătimit aceste marionete : d-l Patapievici,  d-l M.R.U. și suita lor de protestatari care nu realizează nivelul compromiterii pe care le-o joacă d-l Băsescu care îi va trece sigur  la recuzită, îndată  ce se va plictisi de ei, așa cum a procedat și cu protejata sa de la Pleșcoi, pe care a încurajat-o să-și ridice fustele in public.

     Lăsând la o parte spectacolul creiat de d-l Patapievici, nimeni din țară nu știe  ce fac tinerii care scriau despre urina iubitelor la centrele culturale din strainatate. Un exemplu este Centrul Cultural de la Paris. Nu există așezamint de cultură din Paris mai cenușiu decât cel din clădirea Ambasadei  României : uși  ferecate, nimeni  disponibil  pentru o conversație, un responsabil veșnic ocupat - oare cine are nevoie de el ? - fapte  bănuite a fi de artă, neștiute, neanunțate. Toate acestea într-un oraș în care România  este proprietara unui palat, a unui teatru.

     Prezențele românești în expoziții sunt nesemnificative, cu lucrări minore care nu spun nimic și nu duc la nici-o manifestare de calitate.   La fel se întâmplă la Viena  unde doar un șofer de taxi mi-a arătat clădirea unde se ținea  o expozitie pe care nu o vedea nimeni și unde, la timpul respectiv, conducea un soi de  femee-comisar ce activase fără succes la televiziune.

Așa  arată Institutul Cultural Român în realitate, imaginea  elitistă, pe care institutul vrea să o cultive în țară, este o fantoșe, respectiv o  păpușă jucată de un om ascuns după o perdea, la un teatru popular, în care principalul personaj este Vasilachi.

P.S.     Există o excepție notabilă în activitatea Institutului și anume prezența în expoziția din incinta «Palait de Tokyo» recent deschisă la Paris intitulată : DE CE OARE ? – trienală în timp ce pe simeze sunt lucrări ce acoperă o perioadă de 40 de ani a graficienei Geta Brătescu care expune colaje relizate cu materiale diferite, de un profesionalism indiscutabil dar și un film vechi facil.