Au venit americanii !

       UNCHIUL  SAM e la noi și pentru noi. El  se plimbă voios, peste tot, ca Vodă prin lobodă, suferă pentru locurile de muncă ale minerilor de la Roșia Montană și ar vrea să ne cadorisească cu  gaz românesc de șist din pământul românesc prin repezentanți în frac și joben de ambasador, ca domnul Mark Gitenstein, fostul ambasador al SUA la București sau ca batrânul războinic, generalul Clark Wesley, ce-și complectează veniturile din pensie, fiind în slujba de consilier la Micul Titulescu, precum și mulți alții ; toți aceștia dau indicații prețioase românilor.

         Poveștile cu el sunt vechi dar, pentru prezent, este importantă experiența de viață a generațiilor, azi trăitoare.

        Bătrânii  noștri, pentru care guvernul  de astăzi se pare că le pregătește eutanasierea, îl cunosc pe viteazul Sam din vremurile grele ale ultimului răsboi mondial în două ipostaze : cea din caricaturile epocii proletcultiste, rod al propagandei comuniste a deceniilor 5 și 6 sau cea sugerată de informațiile interzise ale radiourilor străine  care-l venerau ca  pe salvatorul Europei Occidentale, greu lovită de război.

        Tinerii născuți în vremea dictaturilor luminate  ale lui Iliescu, Constantinescu și Băsescu nu-l cunosc dar il vor ști, deștepți  cum sunt , navigând pe Internet.

       Îmi amintesc speranța  tatălui și unchiului meu, muncitori în fabricile naționalizate de oamenii Moscovei, foști combatanți de partea iubitei lor patrii în cele două răsboaie mondiale care seara, pe șoptite, visau venirea providențială a americanilor și plecarea cizmei rusești.

      În școală dar și în alte medii, așa-zisul marxism propovăduit după Marx, rău tradus și mai ales adus la zi în concordanță cu directivele staliniste, îl prezenta pe Unchiul Sam ca fiind exponentul imperialismului, adică al capitalismului ajuns în ultima sa fază, înaintea revoluției proletare ce lichidează independența, prosperitatea și cultura spațiilor cucerite, instaurează neo-sclavagismul pentru popoare.

      Cine să discute, cine să protesteze și cu ce argumente atunci când pușcăriile erau pline dar și mai târziu când interdicțiile au luat alte forme, la fel de perfide. În timp, gândul despre venirea americanilor a plutit ca un vis iar prezicerile împătimite, mai vechi și mai noi, ale ideologilor comuniști erau socotite, în tăcere desigur, simplă manipulare.

      Regimul comunist, cu prefacerele lui, a întărit credința în manipulare, deși uneori Unchiul Sam a fost curtat.

      După  lovitura de stat împotriva a ceea ce s-a numit  și  se numește Dictatura Ceaușescu, epocă îndelungată pe care istoricii o vor citi cu totul altfel și în comparație cu regimul politic economic și social instaurat și condus de slugile de la grajdurile dictatorului ucis, Unchiul Sam a apărut imediat asociat cu o Europă condusă acum de o nouă doamnă de fer, cancelarul german Angela Merkel însoțit  de o cohortă  de fideli  exponenți ai marelui capital.

        Venirea a fost insă însoțită de condiții.

       Ce vedem ne uimește. Unchiul Sam  și-a adus armate tehnicizate în Dobrogea ca se ne păzeasca de Iran și Siria dar nu și de ruși căci aceștia îi sunt  tovarăși, ne-a invitat eventual să murim în Irak, Kosovo ori în Afganistan, în timp ce acum nu-l primește pe domnul Ponta decât pe ușa a doua, arătându-i bastonul, însă discută cu un președinte dictator demis.

        Abia voi aminti de aducerea companiilor Bechtel International pentru drumuri și poduri, de Chevrom pentru gazele de șist, Ford și General Electric precum și multe altele.

        Intrebare hamletiană : Era ori nu adevărată propaganda comunistă despre imperialism, etc, etc...

       Tatal și unchiul meu, care la vremea lor ar fi putut scăpa  de închisoare doar dacă o instanță din vremea aceia, inconștientă desigur, i-ar fi putut considera simpli cârcotași, cum m-ar putea numi acum pe mine cei mai puțin zeloși apărători ai Unchiului Sam, s-ar răzvrăti în vechile lor morminte, dacă ar citi lista de porunci  și amemințări pe care guvernanții românilor le primesc de peste ocean ori din partea regimului Merkel asociat la domnie și mai ales dacă și-ar imagina  ocuparea pământului Moților și distrugerea Munților Apuseni, vatră a neamului românesc ori infestarea  apelor noastre cu cianuri și gaze fie ele și de șist.

      Ne gândim că Micul Titulescu, priceput cum este la  compilații în discuțiile socratice savante cu mentorul sau Adrian Nastase, cel cu păcatul grav al aroganței, ar fi trebuit să știe toate acestea și dacă, fericit cum este, poate le-a uitat, ar trebui să-i asculte și pe protestatarii din Piața  Universității, nu să-i amenințe cu vorbe neghioabe de tristă  amintire sau chiar cu arestări preventive.

     Situația este insuportabilă. Se pare că nu mai este nimic de făcut. Poate o revoluție...? Doamne ferește...! Minerii domnului de la Interne, tineri bășitani, cum le spune un prieten, au bâtele și lămpașele pregătite. Imi aduc aminte de povestea unui american celebru, Edgar Allan Poe, care descria instalarea  nebunilor la conducerea unui azil psihiatric, printr-o lovitură - era oare de stat  ? - se poate întreba cititorul.

      PS : Mă întreb ce l-a transformat pe domnul Daniel Barbu, ministrul culturii, din tânara speranță intelectuală a anilor '90 în personajul ridicol ce s-a pretat la jalnica provocare pe care a pus-o în scenă la poarta Clubului A din București împotriva manifestanților anti-Roșia Montană din 17 octombrie crt ?

                 

                  



Comunicat

                                                 

      Am publicat, acum câtva timp, un text despre EXPOZIȚIA DE LA BIBLIOTECA NAȚIONALĂ în  Jurnalul  Neconvențional, catalog privat al expozițiilor unui grup de artiști. Lectura textului a provocat controverse  ce se cer a fi lămurite.

     Punctul meu de vedere este acela că expoziția este un fapt de artă excepțional, că meritele revin autorilor, în special Ruxandrei Garofeanu, critic și istoric de artă de primă mărime. 

     Unele obiecții pe care le-am formulat pentru dimensiunea spațiilor acordate expoziției și scenografiei au avut ca scop evidențierea unei probleme importante și anume, că la noi, proprietarii ori deținătorii spațiilor pregătite a fi folosite pentru expoziții de artă nu sunt preocupați de dimensiunea, calitatea, scenografia și luminarea  acestora.

     Observațiile mele ținteau in mod special pe deținătorii spațiilor noi ale Bibliotecii Nationale care ar putea deveni incinte pentru realizări muzeografice exceptionale.

Toamnă artistică

                                        

     Trei evenimente culturale excepționale au marcat mijlocul acestei toamne : Expoziția de pictură și sculptură Gheorhge Anghel, Premiera filmului «După dealuri» scris și regizat de Cristian Mungiu și Bienala de arhitectură de la Muzeul de Istorie. Mă voi opri însă la primul eveniment.

   Mulți artiști plastici români realizează  opere interesante dar rar poți spune că s-a născut o pictură ori o sculptură care să amelioreze viziunea despre ansamblul  artei plastice contemporane și acest fapt se vede clar în marea expozitie de la Galeria Bibliotecii Nationale unde domneste o mediocritate cvasi totală. Așa cum am spus, toamna românească a venit insoțită, în prim plan, de un eveniment plastic de anvergura europeană și anume EXPOZIȚIA DE LA SALA DALLES A PICTORULUI GHEORGHE  ANGHEL.

    Expozitia pictorului Gheorghe Anghel, un maestru cunoscut, un domn prin origine și comportament, iubit de puțini, dușmănit de mulți, este un eveniment european. 
    După 1989, am văzut multe mari muzee și galerii de artă contemporană, în special cele franceze, rămase  pe merit în top dar  niciunul dintre pictorii  expozanți, artiști  meritoși ori vedete, având  la picioare critici reputați, nu pot trece înaintea virtuților, talentului și realizărilor actuale ale pictorului român. Nu știu dacă voi găsi cuvintele care să descrie picturile lui Gheorghe Anghel.
      Când intri în sălile Dalles te uimesc culorile. Le-a folosit Diego Velázquez, Francisco de Goya și Édouard Manet în celebra lui Olympia dar îndemânarea, jocul, rafinamentul și magia cu care le potențează Anghel, prin fericite, uluitoare combinații, îți taie respirația de parcă te-ai afla în plin miracol. Dacâ urmărești fiecare lucrare, vezi că lumea lui Anghel este lumea Greciei Antice, o lume a vaselor grecești dar luată în răspăr, recreată  fără dibuiri, cu o siguranță exemplară, cu problemele ei general umane, mereu contemporane, este o lume a simbolurilor esențiale, ale permanenței în care nu este loc pentru derizoriu. Legile compoziției, demult abandonate în pictura modernă, la Anghel se remodeleaza cu ușurintă și dau lucrărilor, în ciuda îndrăznelii, viziunii plastice aș spune, în ciuda nepăsării  de mare pianist cu care este mânuită pensula, o factură clasicizantă. Pictura românească contemporană, după atâtea dibueli și epigonisme, acum perfect vizibile în marea expozitie de la Biblioteca Națională, are acum prin lucrările lui Anghel un certificat  care-i dă  drept de cetate în lume.

     Această expoziție, aceste opere extraordinare au fost prezentate publicului ca un eveniment secret, înconjurat de un rușinos anonimat, sufocat de   proprietarul privat de cărți ce a invadat Fundația Dalles, de care răspunde,  în istoria trecută și prezentă,  Academia Română.

                                    

Ce este de făcut ?

 

                                                                

 

       O  poveste deloc veselă scriu istoricii despre relațiile pământului românesc cu marile imperii vecine. Românii nu cerșeau îndurare, erau nevoiți să suporte jugul în tăcere. Prea hulitul Nicolae Ceaușescu, după puterile lui de țăran oltean capabil și hotărât  să-și pună copiii la jug, pentru a proteja forța vitelor, a încercat  făcând destule plecăciuni ori  rățoindu-se acolo unde pândeau pericole pentru independența țării sale, această Românie sacrificată,  mereu poate cel mai dur, după  al Doilea Război Mondial,  de către  națiunile beligerante învingătoare pe care, ca proștii fără leac ce suntem, o iubim și a reușit, într-o masură, să țină piept nemăsuratelor pretenții mereu reînoite.

        Nu știu dacă dictatorul nostru auzise vreodată de  dramaturgul Augustin Eugène Scribe și de  comedia scrisă de acesta.  Paharul cu apă, dar  ideia  atribuită  unui dintre  personaje care la un moment dat perorează despre modalitățile de păstrare a independenței unei țări strânsă  între imperii nesătule, pare să fi trecut și prin mintea fostului geniu din Carpați căci el s-a străduit, măcar, să tempereze,  dacă nu să țină la respect, avansurile mereu prezente.

         Inainte de 1989, românii nu știau nimic despre occident și cum lor le place să foarfece zvonurile își imaginau  și îi atribuiau meritele unui nou paradis  batjocorind în tăcere veștile care păreu să-i dea dreptate lui Marx. După instaurarea  regimurilor oamenilor de la grajdiurile dictaturii  fostului cizmar, țara s-a aflat din nou, a câta oară, într-o stare de nesiguranță și neexistând acele capete luminate care în vremuri grele au fost purtătorii de steag, mă gândesc acum la marii nostri  regi, au început  pașii dubioși care au dus la situația de azi în care  pământurile  româneșți devin încet încet, la început prin distrugerea bazei economice  și apoi, o simte și o vede chiar  doamna din regatul d-lui Pinalti, cea  care  pentru prima dată a numit-o pe  d-na Elena Udrea  ca fiind gagica cuiva, prin nerușinate amenințări  și dictate politice, colonie de tip african.

        Să provoci Rusia, percepută de români, pe drept, ca dușman secular  cu mahalagisme de doi bani a fost și este o neghiobie  dar și să intri cu arme și bagaje  în solda  doamnei Merkel  și a Unchiului Sam, aliatul ei de conjunctură, se vede clar, o spune toată lumea, ascunde sub haina birocrației din Comunitatea Eeuropeană vechi, teutonice, pretenții de hegemonie,  a fost și va fi un dezastru.   

          Dramatic este și faptul că, totul se petrece la vedere, fară rușine  în hăhăielile unui personaj de farsă,  în aplauzele vechilor și noilor baroni -  i-ați văzut pe aceștia din urmă cum au început  să li se debleze  fălcile - și în corul ifoselor unor dame bune, vorba celebrului Cetătean  Turmentat.

          Dar noi unde suntem ? Ne batem în cortegiile organizate pentru bănuite moaște, mergem cu căldările să luăm  apă, chipurile, sfințită de preoții  noilor satane, ne îmbulzim la ușa supemarcheturilor să achizitionăm pomeni - fiind considerați nespălați, suntem  mereu cadorisiți cu detergenți - și ne ferim, ca de dracul, să ne spunem părerile cu glas tare ori să ieșim. măcar, pâna la colț,  să vedem  de ce strigă în gura mare și cu atât necaz  cei câțiva  frumoși, blânzi și sensibili nebuni.
 

PS -  Fără lege sau un tratat, controlul judecătoresc se mută la Bruxelles. Ce părere are guvernul sau  doamna Ministru Pivniceru ?

 

                                             



Lovitura de stat si autorii ei

        1989 a însemnat pentru români  visul creerii unui regim  de libertate, după modelul occidental la care tânjeau dar după douăzeci  de ani opinia publică conștientă  a  constatat și constată că structuri active  cosmetizate ale vechiului regim  dar și indivizi atașati trecutului comunist prin fapte și acțiuni propagandistice de anvergură au înpiedicat și continuă să împiedice constituirea unei societăți și a unui stat cu adevărat democratic.

       Dramatic este faptul apariției, pe temeiul situației existente, a unor excrescențe de natură infracțională de la grupuri de simpli borfași alcătuind clanuri de cartier până la  hoții cocoțați la vîrful statului lovind fără rușine și cu o nestăpânită aroganță  în averea și morala publică .

       A existat pe parcursul perioadei de până la  instalarea regimului Băsescu  și încercari de consolidare a unor instituții democratice dar în absența unei societăți civile viguroase  și mai ales în prezența  poziției defetiste, lipsită de curaj a opiniei publice, democrația de tip occidental a rămas un deziderat.

       Terenul era pregătit  pentru dictatură la instaurarea regimului Băsescu  părea să concluzioneze printr-o cunoscută replică - structurile m-au învins - președintele  Constantinescu la sfârșitul mandatului său. Votat  președinte în două  rânduri, la început din dorința publică majoritară  a populației de a scăpa de regimul unui prim-ministru arogant, înconjurat de servitori umili și de baroni compromiși și, apoi pentru al doilea mandat prin fraudă bine camuflată în  străinatate domnul Traian Băsescu nu a înteles și nici nu putea întelege, incult fiind, cu o educație de cartier portuar, cu o dorință  exagerată  de înavuțire dar mai ales cu o rușinoasă atitudine morală, aspirațiile modeste dar ferme ale românilor.

       Inconjurat de o clică constituită într-un partid-mafie, sprijinit  multă vreme și chiar în prezent de  responsabilii europeni  pe care o birocrație infernală îi ține departe de popoarele pe care vor să le cârmuiască,  de o parte a presei  românești bine plătite și de unii pretinși intelectuali abonați la banul public  d-l Băsescu  a început să lovească constant cu complicitatea primului-ministru, să compromită  ori să-și apropie instituțiile ce ar fi putut fi pază a democrației, spre  o dictatură de mahala.

       Au intrat în solda puterii serviciile de securitate, procurorii, dar și guvernul și în fruntea căruia s-au aflat multă vreme  marionete incapabile, în timp ce poporul a devenit un dușman, obiectul unei continue vrajbe provocate printr-o propagandă pestilentială   dar și  al unei  sărăcii inimaginabile.

       La adapostul structurilor polițienesti economia țării a  intrat în posesia jefuitorilor pușcăriabili.

       In aceste condiții, constituția țării a devenit obiectul unui continuu joc al președintelui, dictatura celui ales prin fraudă devenise o realitate dar, multă vreme,  nu s-a putut face nimic din cauza unei majorități parlamentare realizată și ea prin manipulare (conducătorii maghiarimii din Parlament tânjeau după dezmembrarea țării propusă public fără o opozitie din partea  președintelui jucător s-a creat prin fraudă în Parlament un partid fidel presedintelui, parlamentari din opozitie sub amenințare ori probabil prin protecție promisă au trecut în solda partidului-mafie etc.) dar și prin inacțiunea populară.

       Soluția imediată care plutea în aer de multă vreme era demiterea președintelui prin procedura constituțională a  suspendării din funcție și a referendumului de demitere.

       Conștienți de faptul că sprijinind un regim dictatorial, cariera lor politică putea fi compromisă definitiv dar și agasați, probabil, de comportamentul public al președintelui  și al  conducătorilor  Parlamentului, o parte din deputații și senatorii  partidelor  puterii s-au alăturat opoziției și s-a realizat astfel o altă majoritate parlamentară, partidul-mafie rămânând în minoritate.

        Noua majoritate și noul guvern nu aveau însă în subordinea legală necesară instituțiile bine burdușie cu oamenii partidului- mafie ori cu cei ce făcuseră servicii  bine onorate dictatorului dar  mai ales nu aveau aparatul de informare cinstită în interior și mai ales în exterior și de aceea au trebuit să ia prin surprindere pe dictator si acolitii acestuia.

         Așa s-a și întâmplat, noua majoritate  parlamentară prin acte juridice legale, recunoscute chiar de Curtea Constituțională,  instituție cu comportament șovăitor, au înlăturat vârfurile Parlamentului  acuzate public și cu dovezi de hoție și fraude, l-au suspendat pe dictator și l-au trimis în vacanță să aștepte rezultatele legale al referendumului.

      Imediat, președintele suspendat și uneltele sale, dar și susținătorii săi din străinătate, au început, pe de o parte, o ofensivă publică mizerabilă, adevărată  trădare  de  denigrare a măsurilor dispuse legal de Parlament dar și a țării și, pe de altă parte, să pregătească, prin manopere dolosive grave, publice ori secrete, reîntoarcerea  d-lui Băsescu  în postul de președinte.

       Dolul grav și propaganda denigratoare au reușit și printr-o lovitură inimaginabilă, o adevărată lovitură de stat  chiar dacă nu  au fost practicate violențe fizice, domnul Băsescu a reușit să se întoarcă la palatul prezidențial, în ciuda votului potrivnic uriaș de la referendum.

        Mecanismul loviturii a avut și are componente constând în violențe  atipice  și anume :

       - Intevenția în forță, grav ilegală și imorală a cancelarului german, a președintelui Comisiei Europene și a Comisarului pentru justiție care sub amenințare voalată, psihologică (cele 11 puncte de exemplu) gravă, practicată într-un moment greu economic, au  forțat  Parlamentul  și primul-ministru să modifice  legile cu trimitere la referendum astfel încât să nu se realizeze numărul necesar de voturi.

       - Intervenția emisarului american  trimis al regimului Obama  influențat desigur prin intrigile ambasadorului american  lobist cu state vechi în slujba acaparatorilor de bogații străine, prieten și sustinător al d-lui Băsescu  care prin  dictat, semnat desigur de vechiul personaj - Unchiul Sam - despre așa zise fraude, au încurajat și întărit amenințările europene dar si Curtea Constituțională să facă rabat de la legile interne și cele ale Comunității Europene.

      - Manevrele  Curții Constituționale de după votul covîrșitor al populației pentru demiterea președintelui  dar și promovarea unei soluții  finale ilegale  a  aceluiași organism  contrare legilor din Comunitatea Europeană și a Constituției României.

       - Acțiunea ilegală a Procuraturii care a declanșat  acte de intimidare a votanților dar și a politicienilor aflați pe poziții potrivnice dictaturii în scopul întăririi poziției actuale a președintelui pe care milioanele de votanți de la referendum  refuză să-l recunoască ca învingator și-l acuză de impostură.

      Concluzia este clară : lovitura de stat nu a fost dată de Parlament care l-a spendat pe președinte și de popor care l-a izgonit definitiv din funcție prin vot copleșitor ci de  factori străini și de structuri  reacționare cumpărate de președintele demis cum o demonstrează continuu presa democrată.

      In 1989, Ceaușescu, cu mîinile legate, vorbea despre AGENTURI STRAINE. Atunci au existat ori nu, nu se știe, dar acum iată că au nume proprii și chiar uniforme.

 

        PS : Acest text a fost publicat pentru prima dată în JURNALUL NECONVENTIONAL, publicație a unui grup de artisti plastici.

                              

Băsescu, visul și copilul

                                      

Dragi prieteni,

 Am avut un vis îngrozitor. Se făcea că asistam la o violenţă inimaginabilă  şi cînd m-am trezit am continuat să fiu bulversat. Se făcea că domnul  Băsescu, aflat intr-o imensă groapă, ţinea de picioare un copil şi, folosindu-l ca o ghioagă, lovea cu el marginea de pământ a gropii.

 M-am gîndit profund la imaginile reale care probabil mă influenţaseră şi mi-am amintit, în același timp, de ţiganca care,  folosindu-şi  copilul, lovea cu el un ziarist englez, la lovitura dată de domnul Băsescu, cu cîţiva ani în urmă, unui   copil  şi în fine la apariţia recentă a preşedintelui suspendat cu un copil în brațe.

 Nici această  ultimă imagine nu mi-a plăcut pentru că domnul Băsescu părea prea fericit, poate uşor băut, iar copilul  nu părea nici prea fericit și nici prea încântat de  îmbrațișarea președintelui.

 Mi-am adus aminte că în copilăria mea, pe când locuiam într-o mahala unde trăiau destui bețivi, bărbați beţi întorcindu-se acasă, înainte de a-şi lovi soţiile, işi îmbrăţişau progeniturile minore, iar bieţii copii,  oripilaţi de mirosul pe care nu-l cunoșteau al băuturii, se strâmbau încercând să scape din strânsoarea taților lor ori începeau să plângă.

Ceea ce a făcut președintele suspendat este un fel de parafrazare, un fel de scuză (cine se scuză se acuză), a atitudinii sale pe care a avut-o în campania din 2004 când Traian Băsescu a lovit un copil la un miting din Ploiești.

 Nu pot să-l mai privesc pe domnul Băsescu  nici măcar în extrasele prezentate de Antena 3.

                                       

Români ! Să ieșim cu toții la vot !

                                          

Prieteni !  Sper să vă gândiți bine. Băsescu este cea mai odioasă figură  a mafiei PDL-liste. Cu el România nu mai are nici-o șansă,  va ramâne o mahala de lumpenproletari.

Prieteni ! Ce vrea bucătăreasa care conduce Germania ? Cu ce drept și de unde l-a dobândit această urmașe a lui Hitler de a se amesteca în viata necăjită din România deși, cu spionii ei, ar fi trebuit să știe cine este barcagiul din Constanța.

Prieteni ! Ce știti despre mizerabila vrăjitoare Monica Macovei ? Aș dori  să-mi spuneți care este mobilul acestei femei fără rușine. Ar dori oare să  ia  locul Elenei Udrea  la  pompa de benzină din incinta  Cotrocenilor ? Nu va reuși ! Va rămâme o servitoare  hoață !

Ce fac ambasadorii din Bucuresti ? Oare sunt orbi, surzi sau cretini ? Ei nu au nici-o informație despre comportamentul schizofrenic al PDL-ișilor, nu văd adunarea păsărilor de pradă pe care  suspendatul a asmuțit-o împotriva românilor ?

In aceste momente cruciale, singura soluție viabila este să ieșim cu toții la vot pe 29 iulie și să-i dăm lovitura de grație acestui anti-român.